Ca de exemplu, începutul unui cenaclu. Ca de exemplu, participarea pentru prima dată la un cenaclu la vîrsta de 24 de ani, după multe invitații, după multe poezii scrise, după o anumită stare de bine și confort sufletesc pe care poeziile mi-o oferă. Începuturile frumoase prevestesc desfășurări copleșitoare, ca de exemplu începutul acestei absintherii superbe, pierdută de-a dreptul în imensul șantier care se ridică peste centrul Bucureștiului.

Te-ar putea interesa și: Un Dumnezeu care să-mi dea orașul înapoi

Ce se va întâmpla după un început atît de cald, primitor și constructiv rămîne de văzut și de anticipat. Rămîne de văzut cît de mult ne vom maturiza în creațiile noastre, pentru că o vom face cu siguranță, rămîne de văzut care va fi primul dintre noi care se va publica, pentru că așa ceva se va întâmpla cu siguranță, rămîne de văzut dacă cenaclul Recitiri ne va crește pofta de poezie și literatură sau nu.

Așadar, începând de astăzi, am program în fiecare miercuri seară, pe un scaun tare, lîngă niște pereți superbi, printre fum de țigară și în față cu zeci de texte, alături de oameni care simt mai mult ca mine ce înseamnă literatura, ce înseamnă poezia și exprimarea artistică, o plăcere.