Dacă mă îndrăgostesc de o ureche sau de un deget, dacă mă îndrăgostesc de o melodie sau de un tricou, dacă mă îndrăgostesc de imaginea unui drum mărginit de garaje, dacă mă îndrăgostesc de o gară sau de orele petrecute pe tren, dacă mă îndrăgostesc de etajul patru sau de culoarea albastră, dacă mă îndrăgostesc de o cană ciudată cel puțin sau de un prosop în care dacă aș fi de trei ori mai mic decît sunt acum poate că aș încăpea, dacă mă îndrăgostesc de Barcelona deși nu am fost niciodată acolo sau dacă mă îndrăgostesc de felul peltic al spaniolilor de a vorbi nu este pentru că sunt un om care nu știe pe ce lume trăiește ci tocmai pentru că sunt un om care știe pe ce lume trăiește.

Trăiesc într-o lume în care dragostea nu se limitează la a se înfățișa sub forma unui om ci în forma existenței persoanei respective. Dacă mă îndrăgostesc de o ureche, înseamnă că e vorba de o anumită ureche și de felul în care aude, dacă mă îndrăgostesc de o melodie înseamnă că e vorba de melodia ei preferată, dacă mă îndrăgostesc de un tricou înseamnă că e vorba de tricoul pe care i l-am luat când am fost ultima oară la ea, dacă mă îndrăgostesc de orele petrecute pe tren nu înseamnă că sunt un orb care nu știe ce înseamnă cfr, ci un om care iubește și pe care 11 ore pe tren nu îl deranjează niciodată pentru simplul fapt că orele ale îmi aduc alte ore îmbibate cu prezența ei.

Dacă mă îndrăgostesc de etajul patru este pentru că mă simt ca acasă în apartamentul ei de la etajul patru. Dacă mă îndrăgostesc de toate lucrurile care în mod normal nu se ating de viața mea de hoinar urban, o fac pentru că plăcerile ei sunt plăcerile mele iar iubirile ei sunt iubirile mele.