Întâmplător sau nu, o fotografie pe care tu ai vrut să o facem acum două veri pe o plajă scorțoasă proiectată în fața unei uzine mă face să vreau să îmi las părul lung. Înțelegi tu chimia?
Mă gîndeam că putem să mergem la Budapesta cu trenul. Nu durează mult, poate doar cît o altă îmbrățișare prinsă într-o poză din care vor să îmi iasă coastele, iar dacă plouă cînd ajungem acolo e cu atît mai plăcut pentru că știu o stradă cu sens unic, aproape de Dunăre, lîngă metrou la Batthyany Ter, pe care e un hostel cît o galaxie. Și o galaxie cît o îmbrățișare, și o îmbrățisare cît o roată de fontă mare și grea, care nu are ce căuta pe o fîntână.

Dar dacă trei îmbrățișări fac atît bine cît apa unei fîntâni? Și dacă Budapesta e mai departe decît un somn cu capul în brațele tale? E bună chimia asta? Apoi, dacă tot ajungem la Budapesta și plouă am putea foarte bine să rămînem acolo și să încercăm să numărăm mașinile cu număr de București care trec pe una din străzile sens unic de pe lîngă Dunăre.

Din ce în ce mai mult

  1. Capacitatea noastră, a oamenilor, de a accepta lucruri noi, idei, informații, este limitată de măsura cunoștințelor noastre anterioare. Cu cît știm mai multe, cu atît suntem deschiși spre a accepta lucruri noi. Așa se explică adaptabilitatea ușoară la locuri noi, la oameni noi, la idei noi din partea celor care au avut astfel de experiențe în trecut.
  2. Faptul că un om se naște într-un anumit loc, la un anumit moment, într-un anumit context nu îi definește destinul. Nașterea este doar un moment dar viața e un șir lung de momente.
  3. A scrie în fiecare zi câte un paragraf sau o pagină este doar un semn de aducere aminte către sine că nimic din ce a fost nu va mai fi și a faptului că hîrtia este mai rezistentă decît carnea.