Dacă m-aș duce să fur candelele alea care strălucesc printre morminte, probabil că cine ar sta în locul meu, acum, aici la etajul patru, ar suna la poliție să spună că în cimitirul de pe lîngă poetului un nebun cu un tricou galben vandalizează morminte. Nu i-ar interesa prea mult că mie îmi trebuie ceara de la candele să fac un pod lung de sute de kilometri pe care apoi să îl trag peste munți cu o un creion cerat mov. De fapt, cred că ar putea să mă vadă și dacă s-ar uita de la etajul trei și poate și de la doi. De la unu, cu siguranță nu, sunt prea stufoși copacii înfrunziți prematur primăvara asta. Altă idee pe care nu ar lua-o în considerare babele astea din scară e că nici anul ăsta nu avem primăvară.

Citește și: Vara nu mai am nimic de pierdut

Cineva a furat primăvara și a pus în schimb niște drumuri prăfuite. Primăvara venea cu o infuzie de musculițe care mă făceau să mă feresc să port tricouri galbene. Acum port tricouri galbene în baie, pe geam, pe oglindă, pe marginea patului, peste alte tricouri, peste hainele ei port tot tricou galben. Două lucruri pe care babele nu le pot înțelege, că am început să port tricou galben și că am nevoie de ceara de la candelele alea, pentru că mare lumină nu fac ele oricum.

Suntem tot ce ne avem

Simt nevoia să spun asta înainte să mă culc și să mă trezesc din nou. E un lucru pe care l-am descoperit în timp ce priveam în minte(oare pentru a cîta oară?) un clip video care poate are să îmi schimbe viața.

Oamenii greșesc. Oamenii eșuează, oamenii rănesc. Rănesc adînc, greu, putred, imprevizibil, rănesc alți oameni care au investit mult în ei. Oamenii o dau în baltă în cel mai barbar și grosolan mod. Oricare ar fi tratamentul aplicat unei inimi rănite, urma rănii va rămîne acolo tot timpul. Nu fac filozofie semi-intelectuală, filozofie de piele de găină dar am descoperit că putem face bine atunci cînd nu trebuie, uman vorbind. E vorba de mine aici, sau de tine, cel care ți se rănește. Ceea ce face relația dintre mine și tine atît de specială și atît de puternică e șansa a doua pe care o oferi celui care ți-a greșit. Mă gîndeam la a pune sau a păstra în funcție oameni care fără să își dea seama, sau fără să aibă experiența necesară aduc un prejudiciu firmei, mă gîndeam la oamenii care din dorința nu întotdeauna corelată cu înțelepciunea, vor să facă un bine și în graba lor fac mai mult rău, mă gîndeam la orice om care cade. E de datoria noastră să îl ridicăm, nu e de datoria noastră să îl împingem și mai tare sau să îl etichetăm. E de datoria noastră să ne ridicăm, pentru că suntem tot ce ne avem. Unul pe celălalt.

Nu e mare lucru, dar e lucrul ce mi-a venit în minte după o vineri plină, cînd voiam să închid ochii. Să mă iertați dacă am spus prostii. Pot să dorm, e sîmbătă deja.