Simt nevoia să spun asta înainte să mă culc și să mă trezesc din nou. E un lucru pe care l-am descoperit în timp ce priveam în minte(oare pentru a cîta oară?) un clip video care poate are să îmi schimbe viața.

Oamenii greșesc. Oamenii eșuează, oamenii rănesc. Rănesc adînc, greu, putred, imprevizibil, rănesc alți oameni care au investit mult în ei. Oamenii o dau în baltă în cel mai barbar și grosolan mod. Oricare ar fi tratamentul aplicat unei inimi rănite, urma rănii va rămîne acolo tot timpul. Nu fac filozofie semi-intelectuală, filozofie de piele de găină dar am descoperit că putem face bine atunci cînd nu trebuie, uman vorbind. E vorba de mine aici, sau de tine, cel care ți se rănește. Ceea ce face relația dintre mine și tine atît de specială și atît de puternică e șansa a doua pe care o oferi celui care ți-a greșit.

Citește și: Despre iubirile mele

Mă gîndeam la a pune sau a păstra în funcție oameni care fără să își dea seama, sau fără să aibă experiența necesară aduc un prejudiciu firmei, mă gîndeam la oamenii care din dorința nu întotdeauna corelată cu înțelepciunea, vor să facă un bine și în graba lor fac mai mult rău, mă gîndeam la orice om care cade. E de datoria noastră să îl ridicăm, nu e de datoria noastră să îl împingem și mai tare sau să îl etichetăm. E de datoria noastră să ne ridicăm, pentru că suntem tot ce ne avem. Unul pe celălalt.

Nu e mare lucru, dar e lucrul ce mi-a venit în minte după o vineri plină, cînd voiam să închid ochii. Să mă iertați dacă am spus prostii. Pot să dorm, e sîmbătă deja.