Ieri a fost o zi specială în familia noastră. Sora mea, Cristina, s-a logodit. Cu un tip mişto, Liviu Onofrei îl cheamă. Aşadar, am avut de răspuns la aceeaşi întrebare şi de suportat aceleaşi replici de genul *băi, gabi ţi-a luat-o soră-ta înainte* sau *la tine cînd ne chemi? la anul?*, fraze pe care oamenii le spun fără să îşi dea seama că toţi ceilalţi spun aceleaşi lucruri şi că toţi ceilalţi sunt mai mult de 10 persoane, fără să încerce măcar să caute un alt subiect de discuţie, fără să îşi dea seama eu car, mă agit, mă uit să văd dacă îi mai trebuie cuiva ceva, fără să îşi dea seama că eu mă bucur pentru soră-mea şi pentru bucuria ei.

Citește și: O femeie frumoasă

Aşadar, parte din bucuria mea a fost umbrită de prietenii şi rudele care preferă la o anumită sărbătoare să se gîndească la sărbătoarea următoare. A fost o zi plăcută şi plină de bucurie la noi acasă, am fost noi 4 şi familia lui Liviu 10 persoane, 14 în toată casa permanent plus prieteni plus invitaţi, aseară pe la ora 9 eram cred, în jur de 40 de oameni în curte. Nu, nu a fost nuntă şi nu, nu vreau să mă gîndesc cum voi răspunde la exact aceleaşi întrebări de ieri în ziua nunţii ei, peste 2 luni, pe 24 octombrie.

Mă bucur mult pentru Cristina şi Liviu pentru că se potrivesc de minune. Sper să fie un pas bun pentru amîndoi, să aibă o viaţă mega-mişto împreună şi o nuntă superbă. Grătarul la care am prestat aseară, timp de două ore, se pune cadou?