Aseară am plecat cu trenul din Arad spre Bucureşti. Am ales să merg cu trenul de 8 ca să ajung la timp azi la serviciu asumîndu-mi riscul de a călători pe o rută neplăcută, Arad-Deva-Valea Jiului-Craiova-Bucureşti. Cealaltă rută e Arad-Alba Iulia-Braşov-Bucureşti. Dacă nu aţi călătorit niciodată cu trenul pe distanţa asta e normal să nu ştiţi diferenţele. Trenurile care vin pe Braşov sunt cele care vin din internaţional, Budapest, Wien, Prague, Munich.

E normal să vină pe Braşov, pentru că de asta a fost, este şi va ma fi construit Coridorul Paneuropean. Străinii vin pe Valea Prahovei, să vadă Perla Turismului Românesc, vin printr-o zonă mai civilizată, iar dacă e să o comparăm cu Valea Jiului, mult mai civilizată. Ideea e că mi-am făcut un calcul şi am ieşit că în ultimii 10 ani am călătorit de cel puţin 600 de ori cu trenul (300 de călătorii dus-întors) şi am tăiat România în lung şi în lat.

Citește și: Orașul absent nu mai este ce-a fost odată

Atunci cînd călătoreşti cu trenul se întâmplă lucruri de care rămîi mirat, în acelaşi fel în care rămîi mirat cînd călătoreşti cu avionul – Rămîi uimit de măreţia Heathrow-ului, cu maşina – de îngrămădeala de maşini din Vama Veche and so on and so forth. Ce se întâmplă însă pe un accelerat de noapte, a cărui cursă durează conform programului afişat dar care de fiecare dată ajunge cel puţin jumătate de oră întârziere?

În primul rînd nu trebuie să se aştepte nimeni să doarmă. Există primele două variante: Fie este prea cald, dar prea cald, fie este prea frig. Dacă e prea cald sau prea frig e din vina aparatelor care s-au blocat. Dacă printr-o întâmplare, temperatura e ok, atunci intervine starea deplorabilă a curăţeniei. Există un miros specific al trenurilor accelerate şi personale(trenuri cu compartimente), un amestec fin de urină, rugină, unsoare şi ulei, un iz metalic şi jeg, mult, mult jeg.

Scaune care nu au fost niciodată spălate, tetiere pe care îţi este teamă să pui capul, geamuri pe care nu le poţi atinge pentru că sunt prea unsuroase, toalete cu uşi care nu se închid, apă care nu curge, geamuri care nu se închid. A călători cu trenul de noapte în compartimente normale (nu la cuşetă sau vagon de dormit) echivalează cu un spirit aventurier profund. Te întrebi, tînăr cu rucsacul în spate care nu eşti deranjat de lucrurile astea pentru că oricum ai dormit o vară în nisip pe malul mării ce caută mame cu copii într-o călătorie de 5 ore de la Deva(~22.00) la Craiova (~03.00)?

Sau la ce se aşteaptă călătorind la clasa 1? Dese au fost cazurile în care condiţiile de călătorie de la clasa a 2a au fost mai bune ca cele de la clasa 1. Nu îmi place să judec oamenii dar azi-noapte am avut parte de cea mai tristă experienţă de pe tren cu un grup de bărbăţei urcaţi din Craiova, bărbăţei care mi-au arătat că într-adevăr există oameni al căror scop în viaţă este să involueze din toate punctele de vedere.

Aşadar, am să continui să merg la Arad cu trenul…singura diferenţă va fi că voi încerca să îmi cumpăr biletele de tren în avans, ca să prind la vagonul de dormit. Dacă nu, e ca şi cum m-aş juca cu viaţa.